Limbajul oral este adesea asociat cu vocabularul ca componentă principală. Cu toate acestea, limbajul oral cuprinde mult mai mult. În cea mai largă definiție, limbajul oral este format din cinci domenii: fonologie, morfologie, vocabular, discurs și pragmatică. Dobândirea acestor abilități începe adesea de la o vârstă fragedă, înainte ca elevii să înceapă să se concentreze pe concepte bazate pe tipărire, cum ar fi corespondența sunet-simbol și decodare. Deoarece aceste abilități sunt adesea dezvoltate devreme în viață, copiii cu abilități limitate de limbaj oral sunt, de obicei, într-un dezavantaj clar până la intrarea în grădiniță (Fielding et al., 2007).
Prin urmare, copiii cu o problemă persistentă de învățare a limbajului cunoscută sub numele de tulburare de dezvoltare a limbajului (DLD), prezintă un risc crescut de performanță școlară și socială mai slabă. Frecvent, acești copii rămân nediagnosticați și, prin urmare, nu primesc asistență de specialitate care să-i ajute să reușească. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că aproximativ doi copii din fiecare clasă de 30 au DLD, ceea ce o face de cinci ori mai frecventă decât tulburarea din spectrul autismului și de 50 de ori mai frecventă decât deficiența de auz (Norbury et al., 2016). Copiii cu DLD au, de asemenea, șase ori mai multe șanse de a avea dizabilități de citire și de patru ori mai multe șanse de a avea dizabilități de matematică decât alți copii (Adlof & Hogan, 2018; Catts et al., 2002; Komesidou & Hogan, 2019).
Abilitățile lingvistice slabe pot fi dificil de recunoscut, astfel încât mulți copii cu DLD sunt identificați cu o dizabilitate de învățare sau tulburare de atenție din cauza performanței slabe la școală.
Domenii principale ale competențelor limbajului oral:
FONOLOGIA se referă la sistemul de sunete dintr-o anumită limbă. Stabilirea unui sistem fonologic începe în copilărie, când copiii învață să asculte vorbirea și dobândesc capacitatea de a distinge silabe, cuvinte și fraze. Pe măsură ce cresc, copiii încep să înțeleagă alte aspecte ale conștientizării fonologice, cum ar fi amestecarea, segmentarea și manipularea sunetelor, rima și aliterația. Promovarea conștientizării fonologice a copilului poate avea un impact extraordinar asupra succesului academic ulterioară. Cercetările au arătat că conștientizarea fonologică timpurie este legată atât de capacitatea de citire, cât și de capacitatea de scriere.
MORFOLOGIA se referă la morfeme, cele mai mici unități de semnificație în limbaj și la modul în care acestea sunt combinate pentru a forma cuvinte. De exemplu, cuvântul „cupe” are 2 morfeme: <cup> se referă la un vas pentru păstrarea lichidului, iar <s> denotă forma de plural. Conștientizarea morfologică se referă la conștientizarea și capacitatea copilului de a manipula aceste mici unități de semnificație și începe să se dezvolte încă din anii preșcolari (Carlisle, 1995).
SEMANTICA se referă la sensul cuvintelor și frazelor, inclusiv cunoștințele de vocabular. Cunoștințele de vocabular pot fi împărțite în două categorii distincte: vocabularul vorbit, care include cuvintele folosite informal în conversație, și vocabularul academic, care se referă la cuvintele folosite în discuțiile sau textul academic. La fel ca conștientizarea fonologică și morfologică, vocabularul academic este un alt contributor semnificativ la capacitatea de citire.
SINTAXA, denumită uneori pur și simplu gramatică, este setul de reguli care dictează modurile în care cuvintele și expresiile pot fi combinate în propoziții și paragrafe. Este esențial să folosiți sintaxa corectă pentru a comunica mesaje care sunt semnificative și ușor de înțeles. De la o vârstă fragedă, sintaxa influențează modul în care copiii comunică limbajul vorbit. Pe măsură ce îmbătrânesc, importanța sintaxei se extinde și asupra limbajului scris. De fapt, sintaxa s-a dovedit a fi un predictor al succesului scris, care, la rândul său, are un impact asupra succesului în învățământul superior și angajarea mai târziu în viață.
PRAGMATICA se referă la utilizarea socială a limbajului. Aceasta include o varietate de norme sociale cu privire la modul de participare la comunicare, inclusiv modul de a lua rândul într-o conversație, de a interacționa într-un grup, de a menține spațiul personal și de a utiliza un comportament adecvat cu diferiți parteneri de comunicare sau în diferite setări. Copiii care se luptă cu abilitățile pragmatice nu numai că au dificultăți în a interacționa cu semenii și a forma relații sociale, dar mulți au și abilități de alfabetizare timpurie subdezvoltate din cauza dificultăților de participare la activitățile de la clasă.
