Pentru ca elevii cu dizabilități să aibă succes în școală, educatorii trebuie să se concentreze asupra modului în care o abordare netradițională, cum ar fi învățarea bazată pe joc, poate crea un mediu care îi determină pe elevi să muncească din greu și să îi conducă pe elevi la un succes academic mai ridicat în școală. Potrivit autoarei Tamara R. Meredith, utilizarea jocurilor pentru învățare a sporit implicarea studenților și a încurajat o „experiență plină de satisfacții, distracție și memorabilă” (Meredith, 2016, pg. 496). Scopul acestei revizuiri a literaturii este de a analiza cercetările axate pe implementarea învățării bazate pe joc într-o clasă de educație specială, impacturile pozitive și negative ale învățării bazate pe joc asupra performanței elevilor și impactul pe care atât tehnologia înaltă, cât și cea scăzută o au asupra elevului.
Învățarea bazată pe jocuri folosește jocuri, electronice și non-electronice, pentru a îmbunătăți predarea într-un mod contemporan, în speranța de a implica mai mulți studenți.
A existat o creștere în domeniul implementării învățării bazate pe joc în sala de clasă, în special cu adulții tineri. Potrivit Educației și Tehnologiilor Informației, utilizarea învățării bazate pe joc depășește un nivel elementar, dar numărul de educatori care folosesc învățarea bazată pe joc cu elevii mai mari este de aproape o treime din educatorii elementare.
Învățarea bazată pe joc evoluează în fiecare zi, motiv pentru care este important de reținut diferitele tipuri de platforme de jocuri, care includ, dar fără a se limita la: jocuri pe calculator, jocuri de masă sau de cărți, jocuri jucate cu cărți sau jocuri de mișcare. Învățarea bazată pe joc are multe categorii, dar această secțiune se va concentra pe trei tipuri specifice de jocuri: jocuri cinetice, electronice și analogice.
Jocurile educaționale cinetice folosesc mișcarea, unde jocurile tradiționale sunt mai staționare.
Unele tipuri de jocuri cinetico-educative pot fi jucate pe o placă Wii sau SMART, care detectează mișcarea elevilor. Cercetările privind jocurile bazate pe cinetică sunt slabe, dar constatările sunt notabile, în special pentru studenții care au un handicap. Kosmas, Ioane și Retails (2018) au studiat efectele învățării bazate pe joc asupra elevilor diagnosticați cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD). Pe parcursul acestei cercetări, Kosmas, Ioane și Retails (2018) au descoperit că copiii cu ADHD care au folosit jocuri educaționale bazate pe cinetică au arătat îmbunătățiri cu abilitățile lor academice și de autoreglare. A avea o legătură între mișcare și mediul academic a arătat o corelație pozitivă.
Jocurile digitale folosesc „diverse caracteristici ale jocului, cum ar fi fantezia, regulile, obiectivele, stimulii senzoriali, provocarea, misterul și controlul” pentru a ajuta la motivarea elevilor să învețe în cadrul școlii (Ronimus et al., 2019). Există controverse despre a ști dacă sau când tehnologia este folosită prea mult, în special cu studenții de vârstă adolescentă. Cu toate acestea, jocurile video cu scop educațional s-au dovedit a fi un mare succes, dacă un joc este creat corespunzător.
Jocurile video pot fi și sunt folosite în toate domeniile academice și lecțiile sociale/comportamentale, de asemenea. Jocurile video permit elevilor să creeze personaje și să învețe printr-o lume alternativă. Elevii nu numai că învață din conținutul jocului, ci și din structura jocului, cum ar fi regulile și provocările sunt prezentate în timpul unui joc video.
Ultimul tip de joc care se discută este un joc analog, sau mai simplu spus, un joc de masă sau de cărți. Un educator poate folosi jocuri de societate clasice, cum ar fi Pay Day sau Racko, pentru a lucra la abilități academice, cum ar fi alfabetizarea banilor și simțul numerelor. Încorporând un joc de masă sau un joc de cărți într-o lecție, elevii lucrează la abilitățile sociale, învățând să se joace cu ceilalți în timp ce lucrează la studiile lor academice prin jocuri.
